La fel ca în anii anteriori, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) va organiza o serie de Programe de vară finanțate din Proiectul privind Învățământul Secundar (ROSE) de către Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare (Banca Mondială), care au ca scop desfășurarea de cursuri și alte activități relevante destinate elevilor de liceu, cu precădere celor dezavantajați social, pentru încurajarea finalizării de către aceștia a studiilor liceale și facilitarea continuării educației la nivel terțiar.
În acest cadru, școala de vară pentru elevi organizată de către Facultățile de Informatică și Matematică va avea loc în perioada 17 – 30 iulie 2023.
Anunțăm pe această cale demararea procesului de selecție pentru angajarea de consultanți individuali (studenți), care vor ajuta la buna desfășurare a activităților școlii de vară. Pentru fiecare din cale două categorii de consultanți individuali, informațiile privind procesul de selecție se găsesc mai jos:
Consultanți individuali (studenți însoțitori/supraveghetori): invitaţie de participare şi termeni de referinţă
Consultanți individuali (reprezentanți ligă sau asociații studențeşti): invitaţie de participare şi termeni de referinţă
Un student poate candida la ambele categorii de mai sus (în condițiile în care îndeplinește criteriile de eligibilitate), dar va putea fi selectat pentru o singură categorie.