Programul de granturi pentru tinerii cercetători „Regele Carol I” se adresează studenților care au obținut premii/medalii/mențiuni la olimpiadele internaționale sau naționale în perioada studiilor liceale și care sunt înmatriculați în învățământul universitar începând cu anul universitar 2022-2023. Scopul său este de a-i sprijini pe aceștia în activitatea de cercetare pe care doresc să o desfășoare pe durata studiilor.
Documente de interes:
- Anunțul Ministerului Educației.
- Hotărârea de Guvern nr. 403/2017, care stabilește condițiile de desfășurare ale programului. Vă recomandăm să citiți cu atenție acest document (în special articolele 3, 4 și 7).
Studenții eligibili care sunt interesați a participa în acest program trebuie să depună o cerere în acest sens la secretariatul facultății până joi, 10 octombrie 2024, ora 12:00.